Eng Ro

Unitatea Consolidată Pentru Implementarea și Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol

INSTRUMENTE FINANCIARE

Calendar

Curs valutar BNM

Prognoza Meteo


00:00:00


   Viticultorii şi vinificatorii, potenţiali beneficiarii ai Programului „Filiera Vinului” sunt invitaţi la Ziua Naţională a Vinului !

   În acest an a fost gândit un program inedit cu ocazia Zilei Naționale a Vinului. Piața Marii Adunări Naționale va fi împărțită în 4 zone cultural-cognitive. Zona educațională unde se va regăsi Școala Vinului și alte activități interactive, zona meșteșugarilor care vor demonstra cum se fac butoaiele şi panerele. Vor putea fi vizitate și zona creatorilor, dar și cea a gustului unde vor fi prezente toate companiile vinicole participante la eveniment.

   La eveniment vor participa 45 de companii vinicole. O bună parte a participanţilor la Ziua Națională a Vinului sunt beneficiarii  Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului”, în cadrul căruia Guvernul Republicii Moldova Investeşte 75 milioane Euro în modernizarea sectorului vitivinicol şi implicit în creştrea calităţii vinurilor autohtone. Banii sunt un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi sunt contractaţi de întreprinderile vitivinicole în condiţii preferenţiale.

 

     În acest an sunt aşteptaţi peste 40 de mii de turiști, inclusiv jurnaliști care vor avea posibilitate să viziteze vinăriile din țara noastră. Anul trecut au fost între 10 și 20 de mii de vizitatori.

  Cea de-a treisprezecea ediție a Zilei Naționale a Vinului se va desfășura în perioada 4-5 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale, cu începere la ora 11.00.

 

 

MD-2023, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. calea Basarabiei 18, etajul 2 Tel: 22 260 903