Eng Ro

Unitatea Consolidată Pentru Implementarea și Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol

INSTRUMENTE FINANCIARE

Calendar

Curs valutar BNM

Prognoza Meteo


00:00:00


  A avut loc şedinţa Consiliului de Supraveghere a Unităţii Consolidate pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol ” Filiera Vinului”.

 În cadrul ședinței au fost puse în discuție activitățile efectuate în anul 2015 în cadrul Programului "Filiera Vinului". Astfel, membrii Consiliului au fost informați despre gradul de valorificare a surselor financiare, succesele obținute pe fiecare componentă, dar și constrângerile întâmpinate în procesul valorificării suportului din partea Băncii Europene pentru Investiții.

 În anul 2015, BEI a aprobat debursări în valoare de 8,12 milioane EUR pentru 21 proiecte.

 Universitatea Tehnică din Moldova, Școlile profesionale din Nisporeni și Leova au beneficiat de suportului BEI și a Guvernului Republicii Moldova investiții pentru creșterea calității procesului educațional.

Membrii Consiliului, au examinat și au pus în discuție Planurile de activitate pentru anul 2016 al Programului "Filiera Vinului" și al noului Program "Livada Moldovei".

MD-2023, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. calea Basarabiei 18, etajul 2 Tel: 22 260 903