Eng Ro

Unitatea Consolidată Pentru Implementarea și Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol

INSTRUMENTE FINANCIARE

Calendar

Curs valutar BNM

Prognoza Meteo


00:00:00


Proprietarii Agrogled SRL au investit peste 4 milioane de euro în plantarea a 433 hectare de viță de vie de soiuri europene. Situate în sudul Republicii Moldova unde riscul secetei este unul eminent, plantațiile pot fi productive doar dacă sunt irigate. Din acest motiv a fost construit un baraj pentru acumularea apei necesară irigării. Creditul contractat de la Banca Europeană de Investiții, oferit de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Programului ”Filiera Vinului” este de 2 milioane euro.

Descarcă versiunea PDF a istoriei de succes AGROGLED

Locuitorii emisferei nordice s-au obișnuit să vadă harta planetei pământ cu polul nord în partea de sus a hărții. Nu și locuitorii din emisfera sudică. De exemplu o hartă tipărită în Australia, Republica Sud Africană sau Brazilia va fi neapărat inversată, din punctul nostru de vedere, cu polul sudic  în topul hărții. Exact la fel e și cu plantația de viță de vie înființată de Agrogled SRL în sudul Moldovei. E ca o coroană regală ce conferă noblețe acestui colț de plai. Plantate conform ultimelor standarde de calitate mondiale, rândurile de vie seamănă parcă, în toamna frunzelor, cu părul unei roșcate nordice ce și-a pus în podoaba-i capilară rubinul Cabernet - Sauvignon-ului, chihlimbarul Chardonnay-ului și smaraldul frunzelor rămase încă verzi în feeria ruginie a toamnei.

 Gheorgiev Dmitrii, administrator Agrogled SRL: ” Întreprinderea noastră a făcut o investiție strategică, de durată. 4 milioane de euro sunt bani foarte mulți. Tocmai din acest motiv am apelat la programul ”Filiera Vinului”, aplicând pentru un credit preferențial de 2 milioane de euro. Banii contractați de Guvernul Republicii Moldova de la Banca Europeană de Învestiții sunt ca și o transfuzie de sânge proaspăt în economia țării. Avem 10 ani la dispoziție ca să rambursăm creditul și o perioadă de grație de 4 ani. E timp suficient pentru ca plantațiile să intre în rod și să aducă profituri.”

 11 soiuri de struguri tehnici au fost plantate în rodnicul pământ al sudului țării. Vițe regale, pline de noblețea franceză a tradiției în viticultură și vinificație. Pinot, Cabernet – Sauvignon, Chardonnay, Merlot, Sauvignon. Și-a găsit locul și vigurosul Traminer dar și italianul exaltat Prosecco.  Ajungând a fi materie primă, strugurii de soiuri europene vor fi culori pe paleta vinificatorilor din ”susul” țării. Ca adevărați pictori ai renașterii vor crea vinuri-tablouri ale întinderii plaiului nostru.  Aromele, aproape diafane și abia perceptibile vor desfăta consumatorii din emisfera sudică și nordică, deopotrivă… ajungând chiar și în țara soarelui răsare și în cea a străvechilor dialecte Mandarine.

Gheorgiev Dmitrii, administrator Agrogled SRL: ”Este adevărat, viticultura și vinificația sunt o vocație. Totuși, noi trebuie să fim nu doar creatori ci și buni administratori, să gândim nemțește cum ar veni. Am creat 30 de locuri de muncă noi chiar dacă stâlpii utilizați la plantarea viței de vie ne permit să mecanizăm o bună parte din lucrări, inclusiv recoltarea. Ne-am asigurat că nu vom avea pierderi din cauza secetei. Pentru construcția barajului lacului de acumulare a apei utilizată la irigare am investit peste 120 mii euro. Am reușit să facem economii la importul de butași, stâlpi, sârmă pentru că am beneficiat, în cadrul Programului ”Filiera Vinului” de scutiri fiscale și vamale. Rata  dobânzii este mai mică decât cea oferită de băncile comerciale. Este foarte greu să concurăm cu producătorii europeni consacrați: Franța, Italia, Spania, totuși nu e și imposibil.”

 

 Agrogled SRL este parte a unui holding ce dispune de capacități impunătoare de prelucrare a strugurilor tehnici. În cadrul Programului ”Filiera Vinului” pentru retehnologizarea fabricilor de vin aparținând holdingului Agrosudresurs și Corten Vin au fost investite alte 500 mii euro. Circa jumătate din acești bani sunt credite preferențiale contracte în cadrul  Programului ”Filiera Vinului” – Filiera investițiilor inteligente

 


MD-2023, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. calea Basarabiei 18, etajul 2 Tel: 22 260 903